Priviți-l pe El (Shiva),

Cel care stă așezat pe un taur,

Cu o frunză de palmier răsucită înfiptă în lobul urechii,

Purtând luna cea albă și pură în plete, Cu trupul acoperit de cenușa fierbinte de pe terenurile de incinerare,

El este cel ce inima mi-a răpit…

SFÂNTUL SAMBANDAR

În amețitoarea galaxie de zei a panteonului hindus, Shiva iese în evidență ca fiind cel mai vechi și cel mai iubit. În zorii creației cosmosului, cu mult înainte de crearea omului, el a apărut sub forma arcașului divin ce avea arcul îndreptat spre Absolutul cel nerevelat. Lumea este terenul lui de vânătoare. Universul răsună de prezența sa. Shiva este atât sunetul, cât și ecoul. Shiva este atât vibrația intangibilă, cât și substanța infinitezimală. Shiva este atât ruginiul frunzelor uscate, cât și verdele lucios al ierbii încolțite. Shiva este atât barcagiul care ne poartă pe fluviul vieții către moarte, cât și cel care ne eliberează de ciclul renașterilor și ne conferă nemurirea. Shiva apucă, susține, dă drumul și eliberează.

Shiva este atât boala, cât și distrugătorul bolii. Shiva este hrana, cel care ne hrănește, cât și procesul hrănirii. Maiestuozitatea și puterea sa divină sunt reprezentate prin descrieri simbolice și totodată extrem de realistice, prezentând atât o imagine impresionantă, îndepărtată, distantă și rece în fortăreața sa retrasă din munții Himalaya, cât și una apropiată, binevoitoare și iubitoare, un simbol viu și vibrant al Absolutului.

Shiva a fost venerat sub forma șamanului divin de către triburile sălbatice care rătăcesc de-a lungul subcontinentului indian încă dinainte de zorii istoriei. Acestea au căutat să ia legătura cu el atât prin intermediul unor substanțe psihoactive anume, cât și prin intermediul unei varietăți de ritualuri ezoterice. Mai târziu, îl regăsim pe sigiliile de argilă ale civilizației Indusului. Acolo este reprezentat ca Pasupati, Păstorul cel Bun, înconjurat de creaturile sălbatice ale junglei. Shiva este de asemenea reprezentat și sub forma unui yoghin așezat în diverse posturi de meditație. Rishi-i (înțelepții) din Vede au privit la munții Himalaya și au văzut în ei părul său, i-au regăsit respirația în aer și întreaga creație și distrugere a lumii în dansul său – Thandava Nritta. Rig Veda, cel mai vechi text religios cunoscut de umanitate, îl denumește pe acest zeu Rudra, cel sălbatic, cel care își face sălașul în locuri înfiorătoare și care trage săgețile bolilor. Lui îi erau oferite sacrificii în mod constant, pentru a-l îmbuna.

La acea vreme, religia era dominată de zeități feminine, astfel încât cultul lui Shiva a fuzionat în curând cu cultul Marii Zeițe – Shakti, care ulterior a fost cunoscută și sub numele de Durga, Uma, Parvati și așa mai departe. Bărbatul și femeia nu sunt decât jumătățile complementare ale adevărului întreg, iar unele imagini îl reprezintă pe Shiva ca fiind Ardhanarishvara, forma lui pe jumătate femeie, pe jumătate bărbat.

Shiva mai este de asemenea menționat ca fiind Ishvara, enigmatica emanație primordială ce s-a ivit din Brahman. Astfel el este Marele Domn – Maheshvara și Marele Zeu – Mahadeva. El este unul dintre Nemuritori, Nenăscut și Care nu cunoaște moartea. Shiva Purana îl identifică astfel cu Supremul Brahman (Dumnezeu) al Vedelor.

Shiva este de asemenea iubitorul zeu personal, Shambunatha, cât și inocentul Bhola, cel care are o natură ingenuă. Pe de altă parte, el este Dakshinamurthi, supremul învățător care a revelat rishi-lor învățăturile Vedelor, shastra-ele și tantra-ele. Shiva este de asemenea stăpânul tuturor artelor, dansatorul suprem, Nataraja, supremul muzician care a compus Sama Veda. Deși în mod obișnuit el este reprezentat prin intermediul aspectului său teribil, el poate de asemenea să ia forma lui Sundaramurti, cel preafrumos, și să-i farmece pe toți. Pentru cei răi, el este Bhairava sau Rudra cel teribil. Shiva este capabil să ia o multitudine de forme, în concordanță cu nevoile devoților.

Formele și atributele sale, podoabele și armele sale, însoțitorii și activitățile sale sunt prezentate în cele mai mici detalii, astfel încât el devine o realitate vie. Sub forma lui Rudra, el este plin de mânie și distrugător, pe când sub forma lui Shiva el este cel care oferă toate binefacerile. Shiva are două naturi – una care este sălbatică și teribilă, și o alta care este calmă și plină de pace. Dintre toate zeitățile, grația sa este cel mai ușor de atras. Mai mult, nu există nicio zeitate care să manifeste o compasiune mai mare ca a sa. El este prietenul celor nefericiți – al celor orbi și schilozi, al spiritelor teribile și al spiritelor rătăcite. Cei care sunt disprețuiți de toți ceilalți, găsesc un loc în anturajul său. Demoni, fantome, spirite rătăcite și spirite teribile, ființe de care tuturor le este teamă, dar care sunt supuse de iubirea și compasiunea pe care Shiva le-o arată, toate sunt regăsite printre însoțitorii lui. Șerpii, la vederea cărora oamenii sunt în mod normal îngroziți și fug înspăimântați, se leagănă plini de iubire în jurul gâtului său. Însoțitorii lui sunt diformi și urâți, dar cu toate acestea, el nu îi respinge pe niciunul. Shiva nu aparține în mod exclusiv zeilor și înțelepților. Printre marii săi devoți se află și Kubera, regele semizeilor care protejează bogățiile lumii de dincolo, yaksha-și; Ravana, regele demonilor, rakshasa-și; și Shukra, învățătorul asura-șilor. Vrăjitorii sau magii îl venerează plini de respect și ei. Și orice spirit, fie el malefic ori compasiv, caută mereu grația lui Shiva. Însoțitorii săi sunt gana-șii, un grup delirant de rătăcitori și alienați social. Ei sunt urâți, diformi și distorsionați. Ei beau băuturi alcoolice și consumă plante halucinogene, precum bhang-ul . Sunt un gen de ființe complet în afara oricăror legi, pe care doar Shiva îi poate controla, în loc să le îngrădească excentricitățile, Shiva pare să li se alăture în sălbăticia și frenezia lor, cântând și dansând împreună cu ei, acompaniindu-i plin de entuziasm în muzica lor zgomotoasă. însă, în același limp, el îi ține în frâu. Și datorită lui, ei sunt forțați să înceteze să mai facă rău în lume. Shiva este supremul yoghin, neatins de nicio dorință lumească, mereu cufundat în imensitatea beatitudinii sale divine. Moartea însăși este înspăimântată la vederea lui, iar în dicționarul lui nu există cuvinte de rău augur, împodobit cu cranii și oase, Shiva rătăcește pe terenurile de incinerare, dansând în lumina focurilor rugurilor de funerare, ungându-și trupul cu cenușa ce rămâne de la cremația trupurilor celor decedați. Locurile sale preferate de vânătoare sunt pădurile înspăimântătoare, bântuite de canibali și fiare sălbatice, cât și vârfurile înghețate, inaccesibile ale Munților Himalaya. În păduri, el este adorat de către triburile sălbatice sub forma lui Kirata, vânătorul.

Numele lui Shiva se traduce prin „cel aducător de bun augur” sau „cel aducător de noroc”. Cu toate acestea, totul în ceea ce-l privește pare să nu fie de bun augur. El își găsește sălașul în peșteri și jungle întunecate și mohorâte și dansează în cimitire, la lumina flăcărilor rugurilor funerare, zăngănind din cranii și bătând tobele. Shiva se unge cu cenușa acestor ruguri funerare și bea otrăvuri, fiind singurul care rămâne neafectat de tovărășia spiritelor fantomatice, sau a diverselor duhuri. Cei care nu se conformau regulilor, cât și cei din afara castelor, cei care nu se încadrau în limitele tradiționale, au văzut în el nonconformistul ce căuta Adevărul Ultim ce se află dincolo de ritualuri, dincolo de societate, dincolo de materie. Shiva a fost primul tantric sau adept al Tantra-ei, cât și primul siddha sau ființă înzestrată cu puteri supranaturale.

Pentru brahmani, casta preoților ortodocși, a fost destul de greu să accepte acest zeu sălbatic și înspăimântător. Aidoma regelui-preot Daksha, ei l-au privit cu dispreț și au refuzat să îi consacre vreo parte a yajna-elor (focuri sacrificiale) pe care le realizau pentru ceilalți zei. Povestea lui Daksha și a focului său sacrificial yaga sau yajna ne arată cum doar prin puterea adevărului, care este adevărul întregii creații, Shiva a ajuns să fie acceptat drept Zeul Suprem. Shiva transcende dualitatea dintre bine și rău, dintre corect și greșit, dintre favorabil și nefavorabil.

Sanatana Dharma, străvechiul cod religios și moral al hindușilor, forțează din când în când mintea umană să înțeleagă și să accepte că Divinul este tot ceea ce există, atât ceea ce este curat cât și ceea ce este murdar, atât ce este pur cât și ce este impur, atât ce este favorabil, cât și ce este nefavorabil. Același cod care ne-a dat sistemul castelor, ne-a dat de asemenea și imaginea lui Shiva cel nonconformist, care a contestat toate codurile sociale și a căutat un adevăr ce se află dincolo de orice dualitate. Nu există niciun lucru și nicio ființă despre care să se poată spune că este de neacceptat pentru Shiva. Divinul acceptă orice creatură, indiferent cât de urâtă ori de diformă este ea. Toate riturile și ritualurile realizate de oameni pentru a găsi pe bâjbâite o cale către divinitate, trebuie să fie acceptate de către Divin, întrucât chiar și acestea vin doar de la El. Shiva este simbolul acestei universalități ce include totul și care este specifică pentru viziunea hindusă asupra divinului, iar astfel brahmanii au fost forțați să îl accepte în spațiul credințelor lor conservatoare. La vremea la care au fost scrise Upanishade-le, Shiva devenise deja o zeitate de prim rang. Deși la începuturi a fost considerat a fi impur și nefavorabil, el a ajuns mai apoi să fie cunoscut drept Shiva, cel plin de bunăvoință. El a devenit inspiratorul dansului și al artei dramatice și a fost o figură preferată de mulți pictori și sculptori.

În cadrul trinității hinduse sau Trimurti, Brahma este Creatorul, Vishnu este Susținătorul, iar Shiva este Distrugătorul. Cu toate acestea, shivaismul siddhanta nu acceptă ideea că Shiva ar fi doar una dintre fațetele lui Trimurti. Pentru ei, Shiva este Supremul Brahman, Conștiința Supremă, Dumnezeu, căruia atât Vishnu cât și Brahma i se supun. Shiva este numit Stăpânul sau Pati, având cele cinci funcții importante ale divinității: creația, menținerea, distrugerea, iluzia și grația. Sufletul omenesc este numit creatura sau pashu, care este legată cu lațul legăturilor sau al constrângerilor sau pasha. Această legătură constă din trei tipuri de impurități: prima este ignoranța primordială, avidya. Următoarea care apare este condiționarea ce provine din acțiunile noastre, karma mala. Iar ultima este impuritatea generată de atașamentul față de lume, maya mala.

Pentru a elimina ultimele două tipuri de impurități, sunt prescrise patru modalități de abordare.

• Prima este calea slujitorului, dasa marga. Aceasta constă în realizarea unor acte exterioare de adorare, cum ar fi culegerea unor flori pentru adorare, curățarea podelei templului și așa mai departe. Această cale conferă salokya, ceea ce înseamnă că în momentul morții sale, devotul va fi purtat spre sălașul lui Shiva, unde va rămâne în eternitate.
• a doua cale constă în realizarea unui serviciu mult mai profund față de Dumnezeu, prin realizarea unor ritualuri, printr-o comuniune intimă cu el, vorbind cu el, scriind despre el, și așa mai departe. Aceasta se numește calea fiului cel bun, satputra marga. Aceasta duce devotul la samipya, sau apropierea intimă de Dumnezeu.
• Cea de-a treia cale este numită calea prieteniei, sakhya marga, și aceasta include adorarea interioară, cum ar fi meditația și starea de comuniune, care duce la sarupya; prin aceasta, devotul atinge, în momentul morții, forma zeității. Ultima este calea înțelepciunii, jnana marga, pe care dacă o urmează, devotul atinge uniunea cu Dumnezeu, sayujya.

Așa cum am spus anterior, aceste discipline pot îndepărta doar ultimele două impurități, generate de acțiune și de atașamentul față de lume – karma mala și maya mala. Legătura ignoranței sau avidya poate fi îndepărtată doar prin grația lui Dumnezeu. În această ipostază, Shiva este cunoscut drept Pashupati sau Păstorul tuturor creaturilor umane care sunt legate de aceste impurități. Shiva îi acceptă pe toți cei care sunt disprețuiți și respinși de către ceilalți. El distruge ceea ce este rău în toți și îi purifică. El este regeneratorul și reformatorul. El distruge fastul prin simplitatea sa, și falsa pudoare prin sfidarea tradiționalismului. Shiva este cel care distruge (alchimizează) ego-ul, cel care prinde în cursă ființa umană în oceanul vieții și al morții. El poate de asemenea să distrugă tristețea, durerea și suferința. Deși imaginea sa poate părea înfricoșătoare, Shiva este cel care poate să îndepărteze toate influențele înspăimântătoare care ne amenință viețile. Aidoma lotusului care, ridicându-se din noroiul lacului, rămâne în continuare un simbol al purității, tot așa și Shiva este simbolul purității, în ciuda faptului că are de a face cu toate impuritățile acestei lumi.

Trupul său, veșmintele și podoabele sale sunt de asemenea unice. Shiva este alb precum camforul și își poartă părul împletit, răsucit sub forma unei scoici. Shiva a re gâtul albastru, deoarece a băut otrava cea cumplită a păcatelor lumii pentru a proteja lumea de ea și a păstrat-o în gâtul său, neînghițind-o, iar aceasta i-a colorat gâtul în albastru. Shiva are de asemenea trei ochi. Cel de-al treilea ochi, care se află în mijlocul frunții sale, indică faptul că Shiva este Domnul yoghinilor. Acest ochi interior discriminează între adevăr și iluzie și învinge pasiunile inferioare. Shiva este Chandrachuda sau Purtătorul Lunii, întrucât poartă cornul lunii în creștere drept podoabă în părul său. Aidoma creșterii și descreșterii lunii, el este armonie cu creșterile și descreșterile ritmului cosmic. Shiva este Krittivasa sau Cel înveșmântat în piele de animale. Partea de sus a trupului său este acoperită cu pielea unei antilope negre, pielea de elefant îi acoperă șoldurile, și este de obicei așezat pe o piele de tigru. Întrucât poartă cercelul pentru bărbați (kundala) în urechea sa dreaptă și cercelul pentru femei (tatanka) în urechea sa stângă, el revelează astfel natura sa androginală. Shiva poartă o ghirlandă de cranii și duce un craniu în mână drept vas pentru pomeni și bea adesea din el pentru a arăta fragilitatea vieții muritorilor. Shiva se împodobește de asemenea cu șiragul de rudraksha, semințele unui copac iubit. Vehiculul său este taurul Nandi, care reprezintă forța controlată. Taurul reprezintă de asemenea dharma sau calea virtuții. În mâna sa dreaptă, el ține antilopa, reprezentând toate creaturile ce se află sub protecția sa. Un câine diform, alungat de toți, aleargă în urma lui, în peregrinările sale. Șerpi alunecă pe trupul lui, în sus și în jos. Arma sa este tridentul, reprezentând trinitatea. El mai poartă de asemenea un toiag și un laț, pasa, care leagă toate creaturile de mortalitate. Cele două arcuri ale sale sunt cunoscute sub numele de Pinaka și Ajagava. Shiva este sursa sunetului primordial, AUM, și mai poartă și o tobă, damaru, în timp ce dansează. Sunetul tobei reprezintă vibrațiile energiei cosmice. El este maestrul muzicii și cântă la lăuta, rudravina, ce a fost creată pentru el de către Ravana. El mai poartă de asemenea un clopoțel. El este gata să facă sacrificii uriașe pentru a proteja lumea.

Deși în cadrul trinității hinduse el este reprezentat ca fiind Distrugătorul, în fapt el este cel care a protejat lumea, înghițind otrava cumplită ce fusese eliminată de zeul șerpilor la smântânirea oceanului de lapte. Shiva este de asemenea cel care a oprit căderea divinei zeițe Gange, fluviul celest, din ceruri pe pământ, salvând astfel pământul să nu fie inundat de apele ei. Grația și bunăvoința sa sunt fără de margini, căci Shiva este gata să se sacrifice pentru binele lumii.

Fizica modernă descrie materia nu ca fiind ceva pasiv și inert, ci ca pe ceva într-un continuu „dans”, ceva care vibrează în continuu. Fizicienii vorbesc despre dansul continuu al particulelor subatomice și folosesc expresia „dansul creației” sau „dansul energiei”. Atunci când privim la statuia lui Shiva dansatorul, Nataraja, această descriere a fizicienilor este exact ceea ce ne apare brusc în minte. Shiva Nataraja este personificarea acestui dans cosmic. Tehnicile moderne de fotografiere au reușit să proiecteze traiectoria acestor particule care emană din dansul lui Shiva. Această imagine este un simbol concret al marelui principiu pe care înțelepții au căutat să-l portretizeze – și anume faptul că viața este un joc combinat între naștere și moarte, între creație și distrugere. Oamenii de știință au arătat aceste aspecte în acceleratoarele lor de particule. Dansul cosmic al lui Shiva zugrăvește gravitația nebunească a particulelor energetice. Toba sa, damaru, bate ritmul vibrațiilor cosmice, iar energia sa, shakti, este activată de Mama Divină, personificată de multe zeițe în panteonul hindus, aici incluzându-le și pe Durga și pe Parvati. Mama Divină este cea care farmecă și creează, care hrănește și alăptează toate ființele, umane și subumane. Toți sunt copiii Mamei Divine.