Tehnici de respiratie Yoga – Pranayama

ELEMENTE FUNDAMENTALE ÎN PRANAYAMA

Respiratia este una dintre cele mai eficiente modalitati de a aduce energie în fiinta si reprezinta o cheie fundamentala in mentinerea sanatatii, a capacitatii de concentrare sau de relaxare.

Între minte, corp și suflu există o strânsă legătură. Ele formează un fel de angrenat de roți dințate în care, dacă controlezi o roată, controlezi întreg angrenajul. Prin controlul respirației, mintea se liniștește, iar corpul se relaxează.

Majoritatea oamenilor (și în special femeile) nu respiră corect, iar acest lucru influențează starea de sănătate și nivelul de energie de care dispunem.

Când respiraţia este profundă şi armonioasă, aceasta va influenţa în mod automat în bine funcţionarea sistemului circulator, fără de care procesele de digestie şi asimilare ar fi perturbate, într-o asemenea situaţie toxinele s-ar acumula în organism şi starea de tulburare sau boala s-ar putea instala cu uşurinţă.

Sistemul respirator este deci poarta prin care pot fi purificate uşor şi repede corpul, mintea şi intelectul. Modalitatea prin care se poate realiza cu maximul de eficienţă acest lucru este PRANAYAMA.

În concepţia yoghină PRANAYAMA este o ştiinţă exactă. Ea este cea de-a patra ANGA sau etapă, în YOGA SUTRA a lui PATANJALI. În acest tratat clasic găsim următorul citat în cap.2, sutra 49:

“A regla suflul sau a regla PRANA constă în a suspenda inspiraţia şi expiraţia. Aceasta trebuie să se facă după ce s-a dobândit fermitatea deplină a posturii sau ASANA.”

În tradiţia yoghină “SWASA” înseamnă inspiraţie “PRASWASA” se numeşte expiraţie. Suflul este deci manifestarea externă sau vehicolul lui PRANA, care este forţa vitală esenţială. În concepţia yoghină, suflul manifestat ca electricitate este PRANA grosieră. În limba sanskrită respirul este considerat STHULA sau cu alte cuvinte grosier. PRANA este în schimb considerată SUKSHMA sau cu alte cuvinte invizibil subtil. Controlând procesul respirator grosier noi putem controla PRANA subtilă din care aceasta recurge. PRANA este prin urmare vehiculată de aer. Controlul PRANA-ei înseamnă de asemenea dobândirea controlului mental, căci mentalul nu poate să funcţioneze decât cu ajutorul PRANA-ei. Vibraţiile pranice specifice sunt singurele care produc gândurile în mental. Prin urmare, o anumită formă de PRANA este aceea care face să trăiască spiritul.

SUKSHMA PRANA sau PRANA psihică este prin urmare intim legată de activitatea mentalului. Prin urmare, respiraţia reprezintă volantul principal al motorului şi, întocmai precum toate celelalte roţi se opresc atunci când se suspendă mişcările volantului, la fel toate celelalte organe încetează să mai acţioneze de îndată ce yoghinul îşi suspendă suflul. Dacă ajungem deci să controlăm volantul, va fi cât se poate de uşor să controlăm angrenajele şi astfel, dacă ajungem să stăpânim respiraţia vizibilă externă vom reuşi să controlăm şi să dirijăm cu uşurinţă forţa noastră interioară şi subtilă: PRANA. Procesul complex prin care PRANA este controlată şi dirijată conştient constă în reglarea respiraţiei vizibile cu o concentrare specifică asupra suflului subtil şi se numeşte PRANAYAMA.

Întocmai cum un aurar elimină impurităţile din aur topindu-l în creuzet şi activând focul cu ajutorul foalelor, la fel practicantul YOGA îndepărtează toate impurităţile şi toxinele din corp şi din organele simţurilor, ventilând foarte bine plămânii şi focalizând exact fluxul de PRANA în anumite zone ale structurii sale, sau altfel spus, practicând PRANAYAMA.

Obiectivul principal în PRANAYAMA este de a uni suflul subtil cosmic, PRANA (polaritate +) şi suflul subtil al energiei vitale telurice (polaritate -) şi de a le aduce, fuzionate, pentru a crea curentul de forţă, conducându-le gradat către creştet la nivelul lui SAHASRARA. Prin urmare, rezultatul final în PRANAYAMA este UDGHATA sau trezirea energiei esenţiale KUNDALINI în stare latentă în fiinţă şi aducerea ei în zona creştetului, unind-o în SAHASRARA cu aspectul absolut al fiinţei.

În tradiţia yoghină se menţionează că: “Acela care cunoaşte intim şi efectiv PRANA, realizează YOGA şi cunoaşte direct VEDELE.”

În VEDANTA SUTRA găsim următoarea afirmaţie : “Pentru această raţiune se consideră că PRANA sau suflul subtil este BRAHMAN (Absolutul).”

PRANA este deci suma totală a tuturor energiilor care se manifestă în Univers. Ea este considerată a fi suma totală a tuturor forţelor naturii, aici fiind cuprinse şi acelea care sunt latente, aparent misterioase şi ascunse în fiinţa umană, tot aşa de bine ca şi acelea pe care le observăm pretutindeni în jurul nostru. Tradiţia yoghină menţionează că lumina, magnetismul, electricitatea, căldura sunt toate diferite manifestări ale lui PRANA. Toate aceste forţe, toate energiile, toate puterile şi PRANA ea însăşi îşi găsesc originea, sursa sau izvorul comun în ATMAN, SINELE SUPREM sau Absolutul fiinţei umane, identic cu Absolutul macrocosmic.

Viaţa yoghinilor nu este măsurată după numărul zilelor ce se scurg ci după numărul respiraţiilor sale. De aceea el realizează în permanenţă o respiraţie lentă şi adâncă. Acest ritm întăreşte considerabil sistemul respirator, calmează şi energizează sistemul nervos, reduce dorinţele faţă de obiectele exterioare. Pe măsură ce dorinţele şi poftele necontrolate ale simţurilor scad, mintea se eliberează şi devine un vehicul adecvat pentru o foarte bună concentrare.

În cazul în care sunt practicate greşit, tehnicile de PRANAYAMA pot provoca o serie de tulburări şi afecţiuni, cum ar fi: apariţia sughiţului, gaze la stomac, tuse, dureri de cap, de ochi şi de urechi, irascibilitate. Este nevoie de practică şi multă atenţie pentru a învăţa o inspiraţie şi o expiraţie corectă, adâncă, lentă, şi adâncă. Trebuie să obţinem un control al acestor două faze înainte de a încerca KUMBHAKA (retenția). Aşa cum focul arde cu o flacără strălucitoare atunci când este îndepărtată cenuşa de deasupra sa de către vânt, tot astfel şi focul divin din trup străluceşte în toată măreţia sa atunci când cenuşa dorinţei este împrăştiată prin practica corectă a PRANAYAMA-ei.

“Golirea minţii de toate iluziile sale este adevărata RECHAKA (expiraţie). Realizarea că “eu sunt ATMA (spirit)” este adevărata PURAKA (inspiraţie). Menţinerea neabătută în minte a acestei convingeri este adevărata KUMBHAKA (retenţie). Aceasta este adevărata PRANAYAMA”, afirmă yoghinul şi înţeleptul SANKARACHARYA.

Orice fiinţă atunci când respiră rosteşte în mod inconştient faimoasa MANTRA rugăciune: SO HAM (SAH = EL; AHAM= EU; “Spiritul, nemuritor sunt Eu”) cu fiecare inspiraţie. Tot astfel, odată eu fiecare expiraţie, orice fiinţă rosteşte rugăciunea HAM SAH (“Eu sunt El”).

Această AJAPA-MANTRA (MANTRA rostită inconştient) este spusă mereu în timpul vieţii de către fiecare creatură. Yoghinul îşi dă seama foarte bine de semnificaţia acestei AJAPA-MANTRA şi astfel, prin conştientizare, el este eliberat de toate lanţurile care îi înlănţuie sufletul. El oferă Divinului însăşi respiraţia fiinţei sale ca sacrificiu şi primeşte suflul subtil al vieţii însutit de la Dumnezeu ca o binecuvântare.

PRANA în corpul individului (JIVATMA) este o parte modulată a suflului cosmic, a Spiritului Universal (PARAMATMA). O încercare de a armoniza suflul subtil individual (PINDA PRANA) cu suflul cosmic (BRAHMDA-PRANA) se face cu uşurinţă prin practica sistematică a PRANAYAMA-ei.

KARIBA EKKEN, un mistic şi un înţelept din secolul al XVII-lea a spus: “Dacă vrei să ai o minte calmă întâi reglează-ţi inspiraţia, căci, dacă respiraţia este sub control, inima va fi în pace, dar dacă respiraţia este spasmodică, atunci apar multe tulburări. De aceea, înainte de a încerca orice altceva, după ce ai realizat ASANA-e, reglează-ţi mai întâi respiraţia prin care temperamentul tău va fi îmblânzit şi mentalul calmat”.

CHITA (MANAS, AHAMKARA, BUDHI – (mintea, egoul, intelectul) sunt precum un car înhămat la doi cai puternici, unul din ei este PRANA (respiraţia), celalalt este VASANA (dorinţa). Carul se deplasează întotdeauna în direcţia calului mai puternic. Dacă domină respiraţia, dorinţele sunt controlate, simţurile sunt înfrânate şi mintea este liniştită. Dacă dorinţa este mai puternică, respiraţia este dezordonată iar mintea este agitată şi tulburată. De aceea yoghinul stăpâneşte ştiinţa respiraţiei şi, prin reţinerea şi controlul respiraţiei, el controlează mintea şi linişteşte fluctuațiile ei necontrolate.

Respiraţia fiinţei umane poate fi clasificată în 4 tipuri :

a) Respiraţia înaltă sau claviculară în care muşchii ridicători ai gâtului activează şi încarcă energetic mai ales partea superioară a plămânilor.

b) Respiraţia intercostală sau medie în care este activată şi încarcă energetic doar partea centrală a plămânilor.

c) Respiraţia diafragmică sau joasă în care este activată şi încarcă energetic în special partea inferioară a plămânilor, în timp ce partea mijlocie şi cea superioară a acestora rămân mai puţin active.

d) Respiraţia yoghină completă în care plămânii sunt aproape total încărcaţi cu energie fiind astfel folosiţi la întreaga lor capacitate. În respiraţia yoghină completă contracţia diafragmei este întârziată până în momentul în care s-a realizat o contracţie conştientă a muşchilor peretelui abdominal anterior şi lateral. Aceşti muşchi sunt legaţi în diagonală de cutia toracică deasupra şi de pelvis în partea de jos. Această acţiune conştient controlată coboară şi întăreşte diafragma care porneşte din marginea de jos a cutiei toracice: ea împinge astfel în jos organele abdominale mărind capacitatea toracelui.

 

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.

logo