Fondată în 2008, doTERRA a fost dezvoltată, având la bază misiunea de a împărtăși uleiurile esențiale de grad terapeutic cu întreaga lume. După ce au observat pe cont propriu beneficiile incredibile ale utilizării acestor resurse prețioase, un grup de profesioniști din domeniul sănătății și afacerilor și-au propus să transforme această misiune în realitate. Aceștia au înființat o companie și au numit-o doTERRA, un derivat din limba latină care înseamnă „Darul pământului”.
Primul obstacol de depășit a fost, totuși, acela de a stabili un standard de calitate într-un domeniu care nu avusese niciodată un standard. Nu a fost suficient doar să pună uleiurile esențiale la dispoziția familiilor din întreaga lume; fondatorii doTERRA și-au luat angajamentul să furnizeze doar cele mai pure și cele mai calitative uleiuri esențiale pentru ca familiile să știe cu siguranță că folosesc numai cele mai bune produse pentru a susține sănătatea și starea de bine pentru cei dragi. Acest angajament a condus la crearea unui nou standard de calitate: CPTG Certified Pure Therapeutic Grade®.
Pentru a duce la îndeplinire viziunea de a aduce uleiurile esențiale în întreaga lume, doTERRA s-a bazat pe o echipă de oameni dedicați. Această echipă avea nevoie de membri care să fie dedicați muncii susținute, angajamentului, pasiunii și viziunii. Echipa a crescut din momentul în care a fost înființată, însă misiunea a rămas și în prezent aceeași — aceea de a furniza uleiuri esențiale care sunt pe placul tuturor, de la utilizatorii începători la cei experți, și care pot fi utilizate în siguranță de către persoanele dragi.
A împărtăși cu alții uleiurile esențiale este o experiență unică, iar fondatorii doTERRA și-au dat seama că va fi necesar un model de vânzări la fel de unic. Pentru a facilita în mod optim experiențele cu uleiurile esențiale, doTERRA utilizează un model de vânzări directe (network marketing) ce permite distribuitorilor să lucreze cu clienții spre deosebire de marketingul în masă. Această abordare mai individualizată permite utilizatorilor să experimenteze pe cont propriu puterea incredibilă a uleiurilor esențiale, dezvoltând în același timp relații de încredere. Acest model a creat, de asemenea, oportunitatea ca persoanele și familiile să-și îndeplinească visurile de independență financiară. Peste 2 milioane de consultanți utilizează și comercializează în prezent produsele doTERRA în întreaga lume, iar totalul utilizatorilor uleiurilor esențiale și a celorlalte produse doTERRA depășește 10 milioane.
Prima ofertă cu uleiurile esențiale doTERRA a inclus 25 de uleiuri individuale și 10 amestecuri și a fost lansată pentru comercializare pe data de 25 aprilie 2008. De la acea dată, la oferta de produse doTERRA au fost adăugate multe alte uleiuri individuale și amestecuri de uleiuri esențiale precum și produse de nutriție, produse pentru spa și produse dedicate unei vieți sănătoase bazate pe tehnologii care incorporează uleiuri esențiale și pe o filosofie extinsă dedicată stării de bine. Desigur, acea ofertă nu ar fi fost posibilă fără rețeaua globală de cultivatori și deținătorilor de distilerii. Odată ce doTERRA a devenit un partener de încredere în industria uleiurilor esențiale, aceasta a fost, de asemenea, capabilă să ajute comunitățile să-și îmbunătățească propriul viitor economic prin modelul său Co-Impact Sourcing® și inițiativa doTERRA Healing Hands.
Având sediul central într-o clădire de ultimă generație din Pleasant Grove, Utah, doTERRA continuă să depună eforturi susținute pentru a-și duce la îndeplinire viziunea de a oferi tuturor familiilor din întreaga lume beneficiile uleiurilor esențiale, ce sprijină sănătatea.
No Comments
Sorry, the comment form is closed at this time.