Afacerea doTERRA | Elemente de bază | O cale către Libertate

Afacerea doTerra

ELEMENTE DE BAZĂ | O CALE CĂTRE LIBERTATE

Suntem binecuvântați să lucrăm cu Uleiurile Esențiale Pure cu Grad Terapeutic doTERRA de peste 7 ani și jumătate. Încă de la începutul utilizării lor ne-am convins de extraordinara lor eficiență și am reușit să ajutăm mii de oameni, din 32 de țări, să-și mențină sau să-și refacă starea de sănătate, iar pe unii să obțină venituri suplimentare sau chiar sa atingă Independența Financiară. Te asigurăm că avem voința și competența necesare pentru a te ghida în drumul tău către succes în Afacerea doTERRA.

Afacerea doTERRA se construieste în conformitate cu un concept de business din ce în ce mai cunoscut și înțeles și care reprezintă, pentru orice persoană, o imensă șansă, una dintre extrem de puținele șanse, de a atinge Independența Financiară.

Modelul vechi/tradițional de a dezvolta afaceri este acela în care tu urmărești să investești un capital consistent (de ordinul zecilor sau sutelor de mii de euro) în construirea afacerii proprii, de obicei fără a avea un know-how (sistem) corespunzător. Riscul în cazul dezvoltării de afaceri într-un sistem tradițional este enorm. Statisticile de la Camera de Comerț ne arată că rata de reușită (pe termen mediu și lung) în cazul unor asemenea afaceri este de sub 5%. Din păcate micile afaceri nu au nici o șansă să concureze cu giganticele companii multinaționale de pe piață, companii ce dispun de fonduri imense de marketing și investiții.

Modelul de business pe care se dezvoltă afacerea doTERRA este asemănător cu o franciză. Fiecare consultant doTERRA, împreună cu echipa lui de consultanți și consumatorii, pe care-i consiliează, constituie o afacere independentă (o microfranciză), care colaborează cu doTERRA. Ca parteneri doTERRA noi beneficiem de imaginea și sprijinul direct al doTERRA.

Documentarul pe care îl puteți accesa de mai jos este o resursă uimitoare pentru oricine are în vedere o afacere network marketing (marketingul în rețea) sau care încearcă să împărtășească cuiva o oportunitate de network marketing. Oferă spectatorului o privire solidă asupra istoriei, oportunității și viitorului network marketing-ului (marketingului în rețea) ca profesie.

Practic vorbește despre lumea de astăzi, despre cea mai bună modalitate de a merge înainte, despre antreprenoriat și despre o modalitate excelentă de a intra în antreprenoriat, network marketing (marketingul de rețea).

Documentarul explică network marketing (marketingul în rețea), ce înseamnă, de unde provine și unde merge.

În documentar sunt explicate motivele pentru are ar trebui să ne dorim să devenim niște antreprenori, să ne implicăm într-o afacere network marketing.

În materialul video de mai jos este explicată detaliat oportunitarea extraordinară oferită de Afacerea doTERRA:

  • despre conceptul de business – network marketing și avantajele sale
  • despre Compania doTERRA – istoric, poziționare pe piața de uleiuri esențiale pure cu grad terapeutic
  • cadranul banilor – Robert Kiyosaki
  • planul de compensare doTERRA

Compania doTERRA

Partenerul nostru în această afacere este o companie din USA – doTERRA, o companie extrem de solidă, modernă, adaptată la secolul 21, prezenta de 14 ani pe piață (din 2008) și care a reușit să își crească rulajul anual la peste 1 miliard USD în doar 7 ani și apoi, în încă 3 ani, să dubleze rulajul (2 miliarde USD) ! Acum, doTERRA se apropie de un rulaj de 3 miliarde USD. Toate companiile importante din industria network marketing (Amway, Nu Skin, Herbalife, Forever Living, Young Living etc.), dar și companii ca Apple, au avut nevoie de peste 20 ani pentru a ajunge la un rulaj anual de peste 1 miliard USD.

doTERRA este cea mai mare companie producătoare de Uleiuri Esențiale Pure cu Grad Terapeutic Certificat de pe glob (are 23% din piața globală). Pentru că abordează sănătatea într-un mod holistic, pe lângă uleiuri esențiale, doTERRA produce și suplimente nutritive și cosmetice, produse de îngrijire personală, produse de curățare. Produsele doTERRA au un raport preț/calitate imbatabil, iar interesul oamenilor pentru aceste produse este inimaginabil de mare.

Deși doTERRA a intrat oficial pe piața din Romania doar în 2017, din punct de vedere al rulajelor, Romania este a 2-a piață doTERRA din Europa și a 10-a de pe glob ! (depășită doar de Germania). Evoluția rulajelor anuale (din România) evidențiază interesul extraordinar pentru uleiurile esențiale doTERRA în România:

  • 2017 – 4 milioane euro
  • 2018 – 15 milioane euro
  • 2019 – 29 milioane euro
  • 2020 – 40 milioane euro
  • 2021 – 44 milioane euro
  • 2022 – 46 milioane euro
  • 2023 – 54 milioane euro

În România, în clasamentul rulajelor generate de către companiile network marketing, după doar 5 ani de prezență pe piață, doTERRA a ajuns pe locul 2, în fața unor companii care sunt pe piața din Romania de peste 15-30 de ani: Amway, Forever Living, Herbalife, Nu Skin, Oriflame, Young Living, Calivita etc. Încă este pe poziția a 2-a, dar se apropie vertiginos de prima poziție.

Utilizarea uleiurilor esentiale reprezinta unul dintre cele mai dinamice trend-uri la nivel global. Oamenii incep sa inlocuiască medicamentele sintetice cu uleiurile esențiale pure cu grad terapeutic (utilizate intern, topic sau aromaterapie), pentru ca sunt naturale, sunt mai eficiente, fara efecte secundare si la indemana oricui. Uleiurile esentiale Pure cu Grad Terapeutic doTERRA sunt 100% pure și sigure (pentru toate categoriile de vârstă), mai eficiente și mai ieftine decât medicamentele de sinteză.

Rulaje doTERRA in Romania - Afacerea doTERRA

Rulajele doTERRA în România (comparativ cu principalele companii network marketing de pe piață) | milioane de euro / an (Sursa: mfinante.ro).

Rulaje companii network marketing (MLM) in Romania 2022 x
Network Marketing (MLM) Romania crestere doTERRA

Sursa: seldia.eu

Distribuția rulajelor pe piața de Aromaterapie & Uleiuri Esențiale la nivel Global

doTERRA in lume

Distribuția rulajelor pe piața de Aromaterapie & Uleiuri Esențiale în Europa

doTERRA in Europa

Cu Afacerea doTERRA poți obține venituri suplimentare sau chiar Independența Financiară

Majoritatea celor care demarează în Afacerea doTERRA o fac pentru a obține niște venituri suplimentare, ceea ce este extraordinar. Mai ales în vremurile economice actuale, multă lume are nevoie de aceste venituri suplimentare, pentru a putea merge înainte. Ulterior, văzând potențialul extraordinar al proiectului, mulți optează să dezvolte Afacerea doTERRA la niveluri mai înalte, iar unii reușesc chiar să ajungă la Independență și Libertate Financiară. Fiecare persoană are libertatea de a dezvolta Afacerea doTERRA atât cât dorește.

Afacerea doTERRA generează VENIT PASIV / REZIDUAL RECURENT

Ce întelegem noi prin venit pasiv? Un venit pentru care am muncit o vreme și apoi “îl culegem” fără a mai fi nevoie să depunem activ foarte multă muncă. Exemple de venituri pasive: un drept de autor, chiria de pe niște apartamente date în chirie, dobânda de pe un depozit bancar etc.

Venitul pasiv are o caracteristică extraordinară: ne oferă simultam și bani și timp. Dacă avem și bani și timp (și suntem sănătoși) și dacă veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, înseamnă că suntem INDEPENDENȚI DIN PUNCT DE VEDERE FINANCIAR (dă click “aici” pentru a viziona un scurt filmuleț, despre modul în care se construiește venitul pasiv).

Cum demarezi propria ta afacere în parteneriat cu noi și cu doTERRA ?

La modul cel mai simplu, a dezvolta afacerea doTERRA constă în a împărtăși experiența directă cu produsele. De aceea, primul lucru pe care ți-l recomandăm să îl realizezi este să îți creezi un cont de membru doTERRA, să îți comanzi un pachet de produse (îți recomandăm doTERRA Home Essentials Kit) și să testezi produsele, pentru a avea o experiență directă în utilizarea lor. Nu vei fi credibil promovând ceva ce tu nu ai testat.

Aceasta este singura ta investiție necesară pentru a demara afacerea ta doTERRA !

Dacă ești încântat de experiență (suntem siguri că vei fi), vei deveni un utilizator fidel al produselor. În această etapă poți opta să rămâi doar un consumator al produselor (Wholesale Costumer) și/sau să devii un constructor de afacere (Wellness Advocate). În cazul în care devii un consultant doTERRA | constructor de afacere, următorul pas este să începi să recomanzi aceste produse și altor persoane (prieteni, cunoștințe, conexiuni de pe rețele sociale etc) și astfel să începi să-ți construiești propria ta afacere doTERRA (rețeaua ta de parteneri și consumatori).

Tu cauți consumatori și parteneri. Unele dintre persoanele pe care le vei contacta nu vor dori nimic, dar altele vor dori să devină consumatori ai produselor și/sau consultanți doTERRA | constructori de afacere. Partenerii tăi de afacere vor realiza exact același lucru pe care îl realizezi și tu: vor căuta consumatori și parteneri de afacere. În acest mod, prin duplicare/multiplicare, se va crea o rețea de consum a produselor. Pentru că tu ai construit această rețea de consum, doTERRA te recompensează cu procente din rulajul generat de rețea + beneficiezi și de alte câteva forme de comisioane și bonusuri care se cumulează, în conformitate cu planul de compensare.

Planul de Compensare doTERRA

Planul de compensare doTERRA stabilește modul în care ești recompensat pentru rezultatele muncii tale. Acest plan de compensare este unul generos și adaptat (și) pentru o abordare part-time. Spre deosebire de alte planuri de compensare (în special cele de tip breakaway), Planul de Compensare doTERRA este unul ”pacifist”, care nu pune presiune pe tine. Niciodata nu poti pierde vreun partener, rulajele tuturor partenerilor contează tot timpul pentru tine, iar nivelurile de carieră se obțin direct, fără a trebui să se realizeze etape de calificare etc. (vezi AICI o versiune simplificata a planului de compensare)

Tu beneficiezi de mai multe tipuri de comisioane si bonusuri directe, dar cel mai valoros lucru pe care poți să-l obții (din punct de vedere financiar) este VENITUL PASIV / VENITUL REZIDUAL (Bonusul Unilevel) generat de rulajul rețelei.

Compania doTERRA plătește venitul pasiv pe 7 adâncimi: 2% (adâncimea 1), 3%, 5%, 5%, 6%, 6%, 7% (adâncimea 7).

 

multiplicare cu 3

 

În imaginea de mai jos ai un tabel cu o simulare a unei multiplicări cu 3 (tu găsești 3 persoane, care la rândul lor găsesc câte 3 persoane ș.a.m.d, ca în schema de mai sus), în care s-a luat în calcul un rulaj mediu de 100 PV (rulajul minim necesar pentru a putea lua comisioane sau pentru a realiza niveluri de carieră în doTERRA – singura condiție impusă de planul de compensare | 1 PV ~ 1 € ). PV = personal volume, OV = Organization Volume

În tabelul de mai jos apare valoarea lunară a bonusului Unilevel (Venit pasiv / rezidual) oținut pe fiecare dintre cele 7 adâncimi, și în final totalul (însumarea câștigurilor pe toate cele 7 niveluri disponibile) – 21,714 €.

Bonusul Unilevel (venitul pasiv / rezidual)

 

Mai jos ai un tabel cu veniturile medii în doTERRA, la diferite niveluri de carieră. În România, în 6 ani, mai multe mii de persoane au atins niveluri din acest tabel, mai multe zeci de persoane au atins nivelurile de Diamond, Blue Diamond și Presidential Diamond.

Venituri medii în Afacerea doTERRA
castiguri in Afacerea doTERRA
Contact WhatsApp Spanda Project & doTERRA

Cheia succesului în afacerea doTERRA este MULTIPLICAREA

Nu urmărim să creăm o unică afacere care rulează zeci sau sute de mii de euro ci să creăm cât mai multe afaceri mici care se multiplică.  Câte puţin din multe locuri se adună mult.

Dezvoltarea afacerii se realizează pe două direcții principale:

● Dezvoltarea rețelei de afaceri independente, prin găsirea de parteneri, care vor să construiască afacerea | consultanți doTERRA | wellness advocate | builder-i doTERRA.

● Găsirea de consumatori care în marea lor majoritate vor deveni consumatori fideli autonomi (Rata de retenție a consumatorilor la doTERRA este de peste 65%, cea mai mare din industria network marketing. Media în industrie este de 10%.)

În procesul de promovare a produselor vom găsi parteneri și consumatori.

Dacă o persoană dorește să devină constructor de afacere (consultant doTERRA | Wellness Advocate), își va crea un cont de membru doTERRA (pe site-ul doTERRA selectând țara de resedință a partenerului nostru). El va primi un ID doTERRA care se leagă de ID-ul nostru. Noi devenim mentorii | consultanții partenerilor noștri și îi învățăm tot ceea ce este necesar pentru a putea construi cu succes afacerea doTERRA.

Dacă o persoană dorește să devină consumator, îi vom crea un cont de membru doTERRA (va primi un ID doTERRA care se leagă de ID-ul nostru) ca și client preferențial | Wholesale Customer. Prin statutul de membru doTERRA, consumatorul va beneficia de reduceri de până la 55% la achiziționarea produselor. Vom oferi consumatorilor consultanță în utilizarea produselor, îi vom învăța cum să își comande singuri produsele pe site-ul doTERRA. doTERRA le va trimite (consumatorilor) produsele direct acasă, cu curier rapid, iar nouă ne va trimite comisioanele în cont. Odată ce am învațat consumatorul să își comande singur produsele (asta durează câteva luni) noi avem parte de un venit pasiv | venit rezidual. La fiecare comandă plasată de un consumator, noi primim comisioanele aferente. Genial ! Este exact ca și în cazul telefoniei mobile: devenim membri ai rețelei și apoi, lună de lună, noi vom plăti abonamentul pentru serviciile primite. Din pacate, la telefonia mobilă poți fi doar un consumator, nu poți beneficia de rulajele rețelei. Noi îți propunem să participi la construcția unei rețele din care să câștigi și tu bani.

Fiecare mică afacere (consultant doTERRA | Wellness Advocate) își va crea un grup de consumatori fideli autonomi și va găsi parteneri (consultanți doTERRA), care la rândul lor vor realiza același lucru: vor găsi consumatori și parteneri. În timp, cu ajutorul multiplicării, vei ajunge să construiești o rețea de consum consistentă, iar câteva procente din rulajul acestei retele se vor întoarce spre tine sub forma diferitelor comisioane și bonusuri. Nu mai punem la socoteală faptul că, în procesul de construcție a rețelei de consum, ai ajutat sute de oameni să-și rezolve diferite probleme de sănătate, să aibă o viață mai frumoasă, mai aromată…

Atunci când rețeaua ajunge la maturitate, ea va deveni o rețea de consumatori fideli autonomi care, lună de lună, își comandă singuri produsele pe care și le doresc (și le adoră), o rețea care nu mai depinde (decât într-o mică măsură) în mod direct de noi și de munca noastră. Rămâne responsabilitatea de a consilia grupul nostru de consumatori fideli, dar asta înseamnă doar câteva ore pe săptămână.

Fiecare persoană își stabilește venitul pasiv care o mulțumește și va putea apoi calcula de ce rulaj de rețea are nevoie.

Contact WhatsApp Spanda Project & doTERRA

Vei primi sprijin, consultanță, mentoring direct de la noi

O precizare importantă este faptul că în primele luni de dezvoltare a afacerii tale vei fi ajutat, în mod direct, de către noiAvem un interes direct în succesul tău, pentru că o parte din succesul tău se va întoarce spre noi, sub forma venitului pasiv. Vei fi învăţat, teoretic şi mai ales practic, cum să construiești într-un mod profesionist şi eficient afacerea, cum să atingi succesul.

Te asigurăm că vei primi din partea noastră tot sprijinul și ghidarea de care ai nevoie, fie că ai ales să devii un consumator (Wholesale Costumer), fie că ai ales să devii un consultant doTERRA (Wellness Advocate).

Suntem Simona Dărăbant & Dan Oros | doTERRA Blue Diamond Wellness Advocate | aromaterapeuți certificați. Suntem binecuvântați să lucrăm cu Uleiurile Esențiale Pure cu Grad Terapeutic doTERRA (și cu celelalte produse doTERRA) de peste 7 ani, perioadă în care am putut să ne convingem de extraordinara lor eficiență și să ajutăm mii de oameni, din 32 de țări, să-și mențină sau să-și refacă starea de sănătate, iar pe unii să ajungă la independența financiară. Te asigurăm că avem voința și competența necesare pentru a te ghida în drumul tău către succes în Afacerea doTERRA.

Dacă ești serios în demersul tău, vom susține (pentru tine) evenimente doTERRA, live sau online, la care să inviți potențiali consumatori și/sau constructori de afacere și astfel să poți începe să-ți construiești propria afacere.

Care este cel mai prost scenariu posibil? Îți creezi un cont de membru doTERRA (achiziționând un pachet de produse), utilizezi produsele, și apoi, din diverse motive, decizi că nu vrei să construiești afacerea; ai investit în starea ta de bine și în sănătatea ta.

Dacă te interesează Afacerea doTERRA (sau produsele), contactează-ne și îți oferim ghidarea necesară.

Poți să ne contactezi pe email sau telefonic:

Email | contact@spandaproject.ro

Telefon + WhatsApp | 0740 175 185 | Simona Dărăbant

Contact WhatsApp Spanda Project & doTERRA

CREEAZĂ-ȚI UN CONT PENTRU A DEVENI CONSULTANT / CONSUMATOR doTERRA și pentru a beneficia de discount-uri de 25-55% la achiționarea produselor și pentru a demara propria ta afacere în parteneriat cu noi și doTERRA !

logo