Retragere Spirituala – INITIERE IN TEHNICI DE RESPIRATIE – PRANAYAMA

Se vor realiza meditații cu diferite stări de conștiință și se vor practica tehnicile corporale (asana), relaxarea yoghină completă, yoga nidra (somnul yoghin conștient), tehnici de vizualizare creatoare, tehnici de meditație etc.

Cea mai importantă tehnică nouă ce va fi prezentată este PRANAYAMA – Respirația yoghină completă.

Respiratia este una dintre cele mai eficiente modalitati de a aduce energie în fiinta si reprezinta o cheie fundamentala in mentinerea sanatatii, a capacitatii de concentrare sau de relaxare.

Între minte, corp și suflu există o strânsă legătură. Ele formează un fel de angrenat de roți dințate în care, dacă controlezi o roată, controlezi întreg angrenajul. Prin controlul respirației, mintea se liniștește, iar corpul se relaxează.

Majoritatea oamenilor (și în special femeile) nu respiră corect, iar acest lucru influențează starea de sănătate și nivelul de energie de care dispunem.

Când respiraţia este profundă şi armonioasă, aceasta va influenţa în mod automat în bine funcţionarea sistemului circulator, fără de care procesele de digestie şi asimilare ar fi perturbate, într-o asemenea situaţie toxinele s-ar acumula în organism şi starea de tulburare sau boala s-ar putea instala cu uşurinţă.

Sistemul respirator este deci poarta prin care pot fi purificate uşor şi repede corpul, mintea şi intelectul. Modalitatea prin care se poate realiza cu maximul de eficienţă acest lucru este PRANAYAMA.

Respiraţia este după cum ştim esenţială pentru susţinerea tuturor formelor de viaţă animală, de la amoeba unicelulară până la om. Este deci posibil să trăim o anumită perioadă fără mâncare şi chiar fără apă câteva zile, dar când respiraţia încetează, viaţa încetează la rândul ei destul de repede. În tratatul străvechi CHANDOGYA UPANISHAD se spune: “La fel cum toate spiţele sunt legate de butucul roţii, tot astfel de acest suflu al vieţii este legat totul. Viaţa pulsează prin intermediul acestui suflu al vieţii care însufleţeşte toate creaturile.

Suflul vieţii este deci pentru o fiinţă  tatăl… mama… fratele… sora… ghidul… maestrul… BRAHMAN Dumnezeu)… Cel care crede pătrunde, cunoaşte şi înţelege aceasta, cu adevărat devine un înţelept.”

Un alt tratat milenar KAUSITAKI UPANISHAD spune: ” O fiinţă umană poate trăi fără darul vorbirii pentru că noi vedem că există muţi; altcineva poate trăi fără darul vederii pentru că noi vedem că există orbi; unul poate trăi fără darul auzului pentru că noi vedem că există surzi, unii trăiesc chiar şi fără minte pentru că noi vedem că există idioţi; o fiinţă umană poate de asemeni să trăiască fără mâini sau fără picioare pentru că noi vedem că există ciungi sau ologi. Însă numai suflul respiraţiei singur, este însăşi inteligenţa ascunsă care pătrunde din toate părţile acest corp şi-l face să se ridice. Acesta este de fapt sufletul inteligent (inteligence self).   

Ce este oare acest principiu însufleţitor, inteligent dacă nu sufletul respiraţiei din moment ce împreună trăiesc în acest corp şi în clipa morţii pleacă împreună din el.”

Respiraţia se porneşte chiar în momentul începerii vieţii când nou născutul se află în afara pântecului matern şi se opreşte atunci când viaţa încetează. Cât timp copilul este în pântecele mamei, nevoile sale de oxigen sunt satisfăcute prin intermediul sângelui mamei, atâta timp cât plămânii săi nu funcţionează încă. Când copilul se naşte, prima respiraţie a vieţii sale în afara pântecelui matern începe datorită unei comenzi primite de la creier.

Aproape pe întreaga durată a vieţii profunzimea şi ritmul respiraţiei sunt autoreglate prin intermediul sistemului nervos în aşa fel încât să satisfacă nevoile într-un mod adecvat şi regulat. În ceea ce priveşte cantitatea de oxigen care este cerută în mod constant de celule. Oxigenul este totodată necesar şi ca să descarce bioxidul de carbon acumulat în acesta.

Multe persoane consideră datorită ignoranţei că deoarece respiraţia este în mod obişnuit automată, ea nici nu trebuie vreodată să fie controlată în mod conştient. Această concepţie este profund greşită. În PRANAYAMA prin antrenamentul gradat şi consecvent realizat asupra plămânilor şi sistemului nervos, respiraţia poate deveni mult mai eficientă dacă îi schimbăm ritmul, profunzimea şi calitatea. Capacitatea pulmonară a yoghinilor se dovedeşte a fi cu mult mai mare decât aceea a oamenilor obişnuiţi. Capacitatea pulmonară mult mărită a yoghinilor le permite acestora să realizeze cu o uşurinţă uluitoare fenomene cu totul deosebite. O respiraţie mai bună înseamnă întotdeauna o viaţă mai bună, mai fericită şi mai sănătoasă.

Actul comun al respiraţiei se desfăşoară astfel încât plămânii se umplu cu aer de aproximativ 16-18 ori pe minut. Aerul conţinând oxigenul dătător de viaţă  împreună cu PRANA este absorbit în interiorul acestora şi în schimb gazele conţinând bioxidul de carbon din ţesuturile corpului sunt eliminate împreună cu anumite energii subtile consumate prin expiraţie. Umplerea ritmică a plămânilor este realizată mişcările ample ale cutiei toracice şi ale diafragmei. Acestea la rândul lor sunt comandate de impulsurile trimise de centrul respiraţiei din creier prin intermediul nervilor până la muşchi. Astfel, la nivelul fizic, creierul este instrumentul prin intermediul căruia respiraţia şi cele trei funcţii ale mentalului: gândirea, voinţa şi conştiinţa se manifestă.

Ciclul respiraţiei constă din trei faze: inspiraţie, expiraţie, retenţie. Din punct de vedere anatomic, inspiraţia reprezintă o expansiune activă a pieptului în care plămâni sunt umpluţi cu aer proaspăt prin care se vehiculează suflul subtil PRANA. Expiraţia este o revenire normală şi pasivă a peretelui elastic al pieptului prin intermediul căruia aerul consumat şi anumite fluide reziduale sunt eliminate, plămâni fiind astfel goliţi. Retenţia pe plin sau pe vid reprezintă o pauză de la sfârşitul fiecărei inspiraţii şi expiraţii. Aceste trei faze formează un ciclu al respiraţiei; Respiraţia influenţează bătăile inimii. În timpul reţinerii respiraţiei se poate sesiza o încetinire a ritmului inimii care asigură o relaxare apreciabilă a muşchiului cardiac.

Respiraţia fiinţei umane poate fi clasificată în 4 tipuri :

a) Respiraţia înaltă sau claviculară în care muşchii ridicători ai gâtului activează şi încarcă energetic mai ales partea superioară a plămânilor.

b) Respiraţia intercostală sau medie în care este activată şi încarcă energetic doar partea centrală a plămânilor.

c) Respiraţia diafragmică sau joasă în care este activată şi încarcă energetic în special partea inferioară a plămânilor, în timp ce partea mijlocie şi cea superioară a acestora rămân mai puţin active.

d) Respiraţia yoghină completă în care plămânii sunt aproape total încărcaţi cu energie fiind astfel folosiţi la întreaga lor capacitate. În respiraţia yoghină completă contracţia diafragmei este întârziată până în momentul în care s-a realizat o contracţie conştientă a muşchilor peretelui abdominal anterior şi lateral. Aceşti muşchi sunt legaţi în diagonală de cutia toracică deasupra şi de pelvis în partea de jos. Această acţiune conştient controlată coboară şi întăreşte diafragma care porneşte din marginea de jos a cutiei toracice: ea împinge astfel în jos organele abdominale mărind capacitatea toracelui.

Sunt cursuri la care ți se spune că poți accesa stări de conștiință înalte (în care creierul funcționează în domeniul undelor cerebrale alfa, theta sau delta) fără să te antrenezi, utilizând tehnici de purificare, concentrare și focalizare a minții. Doar cine nu se pricepe la spiritualitate poate să creadă așa ceva. Fără un antrenament specific, nicio persoană nu poate atinge, LA VOINȚĂ, stări profunde de conștiință. Acest lucru se poate petrece spontan, sporadic, dar nu la voință. Este important să învățăm să putem accesa, la voință, orice stare de conștiință. La acest eveniment vei primi instrumentele (tehnicile) cu ajutorul cărora, practicând apoi și acasă, să înveți să poți accesa, la voință, orice stare dorești.

Te așteptăm cu drag,

Dan și Simona