CRISTIAN ILISUAN – producător TV
Au fost doua zile in care am aflat multe lucruri noi, mi s-au confirmat altele si, cel mai important, am avut cateva revelatii pe care altfel nu le-as fi putut simti. Am realizat ca am unele fobii, dar am inteles ca pot lucra sa le elimin. Am aflat cat de important e sa gasesc acel lucru, acea vocatie, pentru care sa nu mai trebuiasca sa sune ceasul dimineata. Inca nu am gasit-o dar am incredere ce e in mine si mi se dezvaluie. A fost un curs foarte bine pus la punct. S-a vazut foarte clar ca l-ai conceput asa cum l-ai simtit tu si nu neaparat comercial, asa cum ar vrea o parte din public. Nu cred ca trebuie sa schimbi ceva in abordarea asta; cine e pregatit va fi atent si fara eventuale „carlige” comerciale. Ai o voce calda, care te ajuta mult sa creezi o atmosfera relaxata. Mi-am dat seama la exercitii, atunci cand tonul vocii tale m-a ajutat mult sa ma relaxez.
CECILIA CHIROIU
Vreau sa va multumesc pentru minunatul curs prezentat la Sibiu, explicat foarte simplu, pe intelesul tuturor, dar plin de continut.
Din pacate nu ma pot lauda cu o consecventa in practica exercitiilor, dar fac eforturi totusi sa nu le abandonez si sa gasesc momentul prielnic a le practica, pentru a nu mai fi intrerupta si astfel sa se creeze motivul de a le abandona pentru ziua in curs.
CARLA TĂNASE
Am amanat sa relatez impresiile pentru a-mi da exact seama de impactul pe care la avut acest curs asupra mea. Sunt dea dreptul impresionata de tot ce s-a petrecut la curs si nu numai, saptamana ce tocmai s-a incheiat a fost o saptamana in care mi-am analizat putin trecutul si am constatat ca tot trecutul meu a fost ,,confectionat” de mine, evident inconstient…
Va multumesc domnule Dan Oros si nu in ultimul rand Simonei pentru initiativa de a pune in practica acest proiect si pentru ca ati venit si la Sibiu, eu realizasem cu ceva timp in urma ca prin gandirea mea atrag diferite energii pozitive sau negative, insa d-voastra m-ati invatat esentialul, m-ati invatat sa vad in cu totul alta lumina tot cea ce ma inconjoara, sa stiu cum sa folosesc corect tot ce d-voastra a-ti binevoit sa ne impartasiti, de fapt nici nu am cuvinte suficiente sa exprim recunostinta.
Stiu ca am nevoie de multa multa perseverenta, insa sunt convinsa ca sunt perseverenta si reusesc ACUM in tot ceea ce intreprind.
VICTORIA GRAUR – mediator
Atitudine, profesionalism, experienţă evaluată, aşa am perceput eu susţinerea cursului ,,Cum să devii creatorul conştient al realităţii”susţinut de Dan Oros la Cluj Napoca.
Apreciez abilitatea ta de a mă ghida în a deveni mai conştientă de ceea ce vreau cu adevărat şi ceea ce să fac pentru a obţine aceasta, să mă înţeleg mai bine pe mine însumi şi pe cei din jurul meu, să înving obstacolele, credinţele limitative, emoţiile negative nedorite, să experimentez mai multă bucurie, să-mi exploatez potenţialul.
Pentru toate acestea îţi mulţumesc Dan Oros.
CALIN NIRESTEANU – vânzări
Iti scriu inca sub efectul inca prezent al impresiei pozitive pe care mi-a facut-o participarea la curs.
Ai punctat clar si concis informatiile pe care le-ai structurat cu atentie. Aici o sa intervin si sa particularizez in cazul meu.
Practic, participarea mea la acest curs, vine ca o confirmare a faptului ca aveam nevoie de asa ceva. Aveam nevoie de un alt mod de a privi actiunile mele. Aflat intr-o conjunctura (lipsa unui loc de munca), acum imi permit sa zic interesanta, si nedorind sa-i dau o conotatie negativa, mi s-a „ivit” sansa sa accesez tehnicile si informatiile prezentate de catre tine in acest curs, tocmai pentru a depasi aceasta situatie.
Raspunsul la aceasta problema se afla in subconstientul meu.
Acum incep sa inteleg ca am blocaje, am tipare care functioneaza in detrimentul meu, dar realizez ca am posibilitatea sa le schimb, prin perseverenta si implicare.
DRAGA CĂPRIOREANU – biolog
Am fost prinsă în dinamica lucrurilor și nu am scris… poate că eu nici nu realizez exact la ce nivel m-am ridicat după seminarul cu tine, dar cel puțin o dată pe săptămînă, o persoană care mă cunoaște de minim trei ani, îmi spune „nu știu ce și cum faci, dar continuă. este nemaipomenit de bine!!!”
Sunt recunoscătoare și măgulită, în același timp!
Nu practic tot ce m-ai invațat, din motive… neclare… dar viața mea s-a transformat în și mai bine.
Sper ca următorul seminar1 să fie într-o perioadă în care să pot veni și eu.
Cât am fost în Cluj cu voi, a fost oarecum mai simplu, pentru că mă ridica și energia voastră, dar cu deosebită plăcere am constatat că pot să-mi recreez starea de bine și singură.
Mulțumesc pentru tot!
RALUCA BADEA – Întreprinzător
Am avut ocazia de a mai asculta anterior o conferinţă a lui Dan Oros pe aceeaşi tematică. Atunci a fost un fel de raid prin aceste informaţii, astfel că nu am înţeles foarte bine aceste noţiuni în mare parte noi pentru mine. Imediat ce s-a anunţat un curs de două zile pe această tematică am fost foarte entuziasmată să particip.
Este greu să sintetizezi în două zile asemenea informaţii dar Dan a reuşit să ne transmită esenţa şi să ne înveţe şi câteva tehnici, foarte la îndemâna oricui, de reprogramare a subconştientului. Este un pedagog deşăvârşit, un adevărat maestru ce te introduce pas cu pas în tainele spiritualităţii, ale legilor universale ce ne guvernează vieţile, ale Subconştientului. Aceste lucruri vin natural pentru cineva care le-a testat înainte de a le preda altora şi s-a convins de eficacitatea lor.
Ideea cu care am rămas la final şi de altfel esenţa acestui curs este că eu singură îmi creez propria-mi Realitate prin tot ceea ce gândesc focalizat/repetitiv în fiecare zi. Tot ce am de făcut în această viaţă pentru a atinge succesul pe toate planurile este să învăţ să-mi controlez propriile gânduri, să mă eliberez de condiţionări vechi care nu-mi aparţin şi, evident, să acţionez în direcţia îndeplinirii ţelurilor mele. Este simplu de făcut asta? Da, dacă îţi doreşti să nu mai fi o „victimă” a circumstanţelor. Cât de repede voi reuşi să preiau controlul propriei vieţi? Pe cât de repede voi deprinde noile obiceiuri despre care am învăţat la curs.
Partea cea mai frumoasă şi, din punctul meu de vedere, cel mai mare beneficiu al acestui curs, este că nu se termină totul la finalul celei de-a doua zi a cursului. Săptămânal primim exerciţii care să ne ajute să deprindem şi să aprofundăm aceste tehnici prin practicarea lor zilnică. Dan este întotdeauna aproape cu sfaturi şi cu explicaţii suplimentare care ne ajută să obţinem rezultatele dorite. Această interacţiune permanentă face diferenţa între acest curs şi orice alte cărţi sau seminarii pe care le putem citi/urma. Mulţi citim cărţi dar foarte puţini punem în aplicare învăţăturile din cărţile respective.
Recomand acest curs tuturor celor care vor să înţeleagă, să înveţe şi să aplice practic tehnici prin care îşi pot ridica barierele mentale de orice fel şi îşi pot astfel îmbunătăţi radical viaţa din toate punctele de vedere. Aştept cu nerăbdare următoarele module.
LAURA TÎRLEA – Întreprinzător
Referitor la practică – ţin să îţi mulţumesc pentru că la mine s-au întâmplat lucruri minunate până acum!!! Încă din prima săptămână, programul tău a adus cea mai mare disciplină din viaţa mea!!! De un an şi jumătate m-am chinuit să mă trezesc la 5 dimineaţa, iar acum reuşesc să mă trezesc şi la 4… fără ceas, de cele mai multe ori. Trezirea la 5 nu mai e o problemă!
Exerciţiile zilnice mi-au adus şi o mare organizare în practică şi multă bucurie! Nu toate tehnicile îmi reuşesc încă. La vizualizare mai am de lucrat, şi nu numai! Cu perseverenţă şi răbdare voi reuşi!
Mulţumesc că exişti în viaţa mea! Doresc să ai o zi colorată cu zâmbete şi mult spor!
La acest curs am primit răspunsuri la diferite lucruri care mi s-au petrecut în viață și pe care nu le-am înțeles la acel moment.
MARIA HONCERIU
În ceea ce mă priveşte, m-am simţit foarte bine, atmosfera a fost foarte frumoasă, mi-am adus aminte de şcoală, am simţit o energie pozitivă şi mi-am împrospătat mintea şi sufletul cu informaţii vitale pentru existenţa noastră.
MĂDĂLINA UNGUREANU – liber profesionist
Au trecut două săptămâni de la curs şi încep să realizez din ce în ce mai mult cum s-a schimbat mintea mea în urma a ceea ce a perceput la curs. Sunt mult mai conştientă de gândurile mele şi mă ajută foarte mult repetiţia, în cazul acelor gânduri pe care vreau să le schimb. De asemenea, m-a ajutat foarte mult să văd că tehnicile pe care ni le-ai prezentat au funcţionat în cazul tău şi atunci am mare încredere că voi avea rezultate, cu răbdare şi perseverenţă.
Dr. EMILIA GHEORGHE – medic
Pe lângă faptul că am trăit o stare profundă de bine pe tot parcursul cursului, eu m-am simţit mai bogată la finalul său. De fapt, ca să fiu sinceră, asta şi aşteptam de la tine, să-mi transmiţi modul simplu, natural şi frumos de a şterge limitele dintre material şi spiritual şi de a face încă un pas pe calea integrării. Multe din tehnicile şi exerciţiile învăţate au fost noi pentru mine şi le simt valoarea în fiecare zi.
Sunt recunoscatoare procesului de transformare care mi se întâmplă şi ţie fiindcă contribui la el.
Doresc să particip la modulele viitoare ale proiectului tău şi îţi mulţumesc încă o dată pentru ceea ce oferi.
Anonim
Pentru mine acest curs a reprezentat un ecou al unei dorinţe mai vechi de cunoaştere a minţii, a subconştientului.
Adesea mă întrebam cum aş putea să folosesc cât mai mult din puterea minţii mele şi nu o dată am cerut acest lucru în rugăciuni. Mă bucur că am avut prilejul de a participa la curs şi consider că este de un real folos.
Cât despre ajustări [ale cursului]… sincer, nu cred că necesită. Am fost foarte mulţumită şi încântată.
Cu gânduri bune, eu îţi doresc succes pe mai departe şi din inimă: Doamne ajută!
Anonim
Doresc să încep prin a-ţi mulţumi pentru faptul că ne-ai împărtăşit cunoştinţele şi experienţele tale deosebite. Este foarte clar că eşti o persoană deosebită, aleasă de Divinitate şi dornică să „construieşti” în jurul tău – Să dai formă Realităţii!
Pentru mine personal a fost un moment cheie în viaţă şi cred că în urma acestui curs multe aspecte s-au clarificat, iar altele au prins putere.
În tot ceea ce se poate numi dragoste şi iubire sunt mulţumitoare pentru că v-am cunoscut (pe tine Dan si pe Simona) şi vă pup pe toţi cu mult drag aşteptând să vă revăd cât mai curând.
MIHAELA CÎRLUGEA – profesor universitar
Ceea ce îmi place mie la Dan este că reușește să sintetizeze informațiile și să-ți prezinte informații din tot felul de domenii, care de fapt sunt foarte grele și foarte stufoase și ți le prezintă ca și cum ar fi ceva foarte ușor și pe înțelesul tuturor, în așa fel încât să poată întelege oricine, nu doar oamenii de știință. Mie mi se pare că cel mai bun lucru este este că am putut să-mi ordonez foarte bine informația.
DRAGA CĂPRIOREANU – biolog
Am participat la o mulțime de cursuri (de dezvoltare personală, de dezvoltare profesională, spirituale), dar toate au fost obositoare, grele, iar informațiile se repetă și nu-ți oferă cu adevărat soluții. A fost o plăcere să-l aud pe Dan să vorbească relaxat, din propria experiență.
Eu sunt pe un drum al căutărilor, al dezvoltării personale, drum pe care l-am început de ceva timp. Am găsit aici explicații pentru multe lucruri care mi s-au petrecut de-a lungul vieții.
Îți mulțumesc pentru tot !!!
LOREDANA BOGDAN – Fizician
Faptul că sunt aici, împreună cu voi, este pentru mine dovada faptului că rezonanța mea a crescut.
DANIEL MIHALȚANU – Intreprinzător
Legat de afirmația lui Dan de la începutul cursului, când a spus: „credeți-mă că ceea ce o să vă prezint reprezintă adevărul”- după 3 ani de NLP și unul de practică, pot să vă spun că există o confirmare științifică a lucrurilor despre care vorbește Dan în acest curs. Cam 60-70% din ceea ce a afirmat Dan se regăsește și în NLP.
Cursul mi s-a părut a fi unul deosebit de valoros, vine cu foarte multe elemente spirituale care completează imaginea. Mi-a plăcut modul în care ai organizat cursul, modul în care ai expus ideile, pentru mine a fost un curs de nota 10.
HORIA GIURGIU – informatician
Îl cunosc pe Dan de foarte multă vreme. Dintre toate persoanele apropiate este persoana care s-a transformat cel mai mult în viață. N-am întâlnit altă persoană capabilă să facă ceea ce a făcut el. Pentru mine este un model din foarte multe privințe. Ceea ce îmi place la el este perseverența de care a dat dovadă, depășind cu succes multe situații în care o mie de oameni s-ar fi oprit.
Am participat la tot felul de cursuri și am învățat să apreciez cel mai mult faptul ca lectorul, care vine în față și vorbește, chiar a trăit lucrurile despre care vorbește, că are o experință personală reală legată de subiectul abordat. Știu că Dan chiar are o experiență personală legat de subiectele pe care le abordează în acest curs !!!
CARMEN JUCAN – Întreprinzător
Consider extrem de util acest curs, el sintetizează inspirat multe și diverse informații vitale pentru oamenii care-și doresc și propun ca în acestă existență să și evolueze, să se dezvolte, nu numai să supraviețuiască.
Eu personal fac parte din privilegiații care am aplicat intuitiv, în acestă viaţă, ceea ce ne înveţi să facem – să ne creăm Realitatea conștient.
Îți mulțumesc pentru că în aceste zile mi-ai explicat „mecanismul”, tocmai când, deoarece rapiditatea cu care „materializez” dorințele creşte, mă întrebam ce fac / ce se întâmplă.
Aștept cu nerăbdare următoarele module.
CLAUDIA WOTSCH – Trainer
Mulțumesc din suflet pentru informațiile oferite la curs, într-o prezentare excelent structurată!
Felicitari! E un curs cu multe informații valoroase și cu exerciții inspirat combinate, așa încât să inspire, să motiveze și să aducă mai multă claritate pentru o viață trăită cu conștiență.
L-am recomandat și îl voi recomanda în continuare, cu toată convingerea.
Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc! 🙂
ROMINA PESCARU – Psiholog
Cursul m-a ajutat foarte mult. O parte din notiunile transmise de tine le cunosteam, o alta parte de notiuni am dobandit-o prin cursul tau.
Cele pe care deja le stiam s-au asezat mult mai bine decat erau inainte iar cele noi se sedimenteaza acum si pe parcurs. Cert este ca am avut parte de un week-end productiv si constructiv si iti multumesc.
M-au ajutat exemplele oferite de tine si faptul ca mi-ai raspuns la intrebari.
MIRELA CĂLBAZĂ-ORMENIȘAN – filosof
Acest curs m-a descoperit în sensul autentic al termenului: a dat la o parte veşmintele aparent strălucitoare cu care condiţionările multiplu interconectate au defilat prin existenţa mea anonimă. Am înţeles de ce simt că trăiesc în derivă chiar dacă nu am dezvoltat patologii sau sentimentul unei nefericiri. Am înţeles că răspunsurile la anumite întrebări pe care le caut de-o viaţă chiar există. Am înţeles că omenirea a pornit deja pe acest drum deoarece, Slavă Domnului, s-a depăşit pozitivismul şi, cred, fără a avea pretenţii de profetă într-ale curentelor succesiune: post-modernismul.
Mărturisesc o uşurare extraordinară că pot să îmi examinez viaţa şi să constat că, deşi nu am făcut propriu-zis nimic din ce am visat, nu mă simt ratată. Era inevitabil să pot privi în faţă acest adevăr ca să pot să încerc din nou, dar de data aceasta dintr-o perspectivă eliberată de condiţionări. Şi nu în ultimul rând, am înţeles că a înţelege nu este suficient. Împlinirea nu este un exerciţiu mental ci o selectare conştientă a unei realităţi- deocamdată îmi vine să o compar cu un dans pe care îl practici cu paşi din ce în ce mai siguri, paşi care pornesc din suflet.
Evident că mai am de înţeles şi mai ales de practicat ceea ce am învăţat la acest curs. Deocamdată un rezultat poate fi faptul că de când am audiat cursul trăiesc o stare de bine, adevăr, frumos laolaltă, care cred că derivă din următoarea constatare: sunt fericită că fac parte din ceva mai presus decât mine.
IOANA GEORGESCU – Intreprinzător
În primul rând vreau să îţi mulţumesc pentru exerciţii. Abia aştept să mă apuc de ele.
Experienţa de weekendul trecut, pentru mine personal, a fost una specială. Când am auzit prima dată despre cursul tău de la Valeriu, recunosc că am fost puţin… mai mult… sceptică. În general, experienţa uzuală nu te învaţă să fii deschis către astfel de cursuri. Nu am primit o educaţie către această latură. Recunosc că sunt mai mult decât extrem de încântată că m-am înşelat.
Cursul tău este ceva ce eu căutam de ceva timp fără să ştiu, cumva, că asta caut. În ultimul an viaţa mea s-a schimbat radical şi asta m-a făcut să caut nişte răspunsuri mai adânc decât de obicei. De ceva timp începusem să îmi pun nişte întrebări şi nu reuşeam să ajung la concluziile care să mă satisfacă. Cu ocazia acestui curs am primit răspuns la multe dintre ele şi altele s-au limpezit până la nivelul de „AHA”.
Îmi doresc să aflu şi mai multe despre acest domeniu care la nivel profan m-a interesat şi m-a fascinat întotdeauna.
Deşi recunosc că în acest moment viaţa mea este, încă, destul de dezordonată sau mai bine spus în curs de ordonare, voi face eforturi de a urma acele exerciţii pe care ni le-ai recomandat. De altfel, urmările lor deja au început să se cunoască. Mi-am propus să fiu mult mai încrezătoare în mine şi văd că lucrurile au început să se schimbe în foarte bine. Chiar aveam nevoie de asta şi încă o dată aş vrea să îţi mulţumesc.
La partea de exerciţii a cursului m-am simţit cumva în dezavantaj pentru că, deşi eram conştientă că nu poţi atinge perfecţiunea fără exerciţiu, am fost usor dezamăgită că nu am reuşit să ating acele stări de care vorbeai. Ce am realizat în schimb, a fost o stare de bine generală şi bună dispoziţie. Şi încă ceva ce m-a uimit oarecum. Nu eram obosită deşi weekendul a fost unul plin. A fost chiar o gura de aer proaspăt.
CRISTIANA NEGRESCU – medic, întreprinzător
Mulţumesc foarte mult pentru curs ! Într-adevăr a fost un weekend foarte plăcut, foarte plin, pe care nu l-am simţit când a trecut ! Chiar dacă am mai parcurs odată cursul, acum – a doua oară- am fost mult mai receptivă şi mai deschisă la a primi noţiunile şi informaţiile şi am reuşit să le aprofundez mult mai bine, să mi le organizez puţin în mintea mea şi, ceea ce este cel mai important, cursul mi-a arătat cum să le folosesc şi cum să le pun în practică !!! Citim multe cărţi, cu multă informaţie în ele, dar care nu ne dau şi tehnicile de a ne folosi de toată informaţia din ele !!!
Din vară, de la primul curs, până în prezent am ascultat zilnic sugestiile subliminale, am realizat aproape zilnic tehnicile de acumulare a energiei şi de interogare a subconştientului. Rezultatul a fost şi este extraordinat, în sensul că am reuşit să am o stare de bine în interiorul meu, de cele mai multe ori chiar de fericire, sunt mult mai detaşată de diversele probleme care apar, în special la serviciu, le primesc cu altă atitudine şi uneori se rezolvă atât de simplu !!! Am constatat că schimbându-mi atitudinea şi faţă de colaboratorii şi subalternii mei, chiar şi faţă de cei care sunt mai putin plăcuţi, s-a instalat o atmosferă mult mai cordială şi mult mai liniştită !!!
Anul acesta a fost un an al transformărilor interioare, în bine, iar cursul şi mai ales tehnicile mi-au fost de mare ajutor ! Mulţumesc din suflet ! Acum îmi doresc ca aceste transformări interioare să mă conducă şi la transformări, în bine, în afacerea mea (atât ca pin dar şi financiar) !!!
Încă o dată mulţumesc ! Aştept modulul al doilea de curs !
ANA MARIA BONDAR – pensionar
Seminarul de sâmbătă şi duminică a avut un puternic impact asupra mea. Este prima dată când particip la un seminar de acest tip. Am citit puţin în acest domeniu şi, mai ales, sunt foarte interesată în dezvoltarea mea personală.
Nu numai că citesc notiţele dar le şi transcriu în format electronic, cred şi sunt chiar convinsă că astfel vor avea un impact mai mare asupra mea şi asupra subconştientului meu. De altfel, un prim exerciţiu l-am facut luni repetând afirmaţia corespunzătoare programului ce doresc să-l implementez, transformând astfel timpii morţi în timpi utili.
Încă o dată vă mulţumesc !!!
SIMONA OLENICI
Mi-a placut mult cursul. Ceea ce eu citesc de aproximativ trei ani in diferite carti tu mi-ati explicat in modulul 1, facandu-ma sa inteleg ” aproape ” tot cursul. Ceea ce nu am inteles sunt date tehnice ce tin cred de fizica. Partea neinteleasa este nesemnificativa. Chiar daca ar fi sa fi inteles doar cum trebuie sa ne rugam, pentru mine este un mare castig. Acest mod de a ne ruga nu l-am aflat si inteles de nicaieri.
Ca o paranteza, eu am descoperit ca am aceasta boala -miastenia gravis-datorita unui foarte drag yoghin. Timusul este cel care genereaza simptomul bolii, adica glanda iubirii. Am pierdut un baietel acum 15 ani, motiv pentru care a disparut sentimentul iubirii profunde. L-am ” recastigat ” din nevoia infinita de a-i arata fetitei mele cat de mult o iubesc. Am reusit si-i multumesc lui Dumnezeu.
Tu ai reusit sa pui punct unor intrebari care nu aveau raspunsuri convingatoare… si ai deschis un nou capitol si anume practica celor citite si intelese la curs.
Ii multumesc Simonei. Mi-a placut ca pentru fiecare particica din teorie , prin exem-plele date de ea, am inteles cum e in practica, cum se intampla in ziua de zi cu zi.
Sunteti doi oameni minunati! Va multumesc
Cu drag, Simona
LILI CALINA CUCOS
In adancul sufletului nostru zace dorinta de a avea o viata autentica… de a ne exploata potentialul la maxim. Prin intermediul cursului ati reusit sa daruiti nu numai un izvor de entuziasm ci si un plan de actiune prin care ne putem transforma visurile in realitate. Multumim.
CORINA GIURGI
O parte din informatii le citisem sau mai auzisem despre ele, in alta forma, dar convergand catre aceeasi idee de baza.
Pe tot parcursul prezentarii am simtit nevoia ta pentru logica. Totul era pus intr-un algoritm. Asta mi-a placut foarte mult si m-a ajutat sa ma lamuresc cu o multime de informatii care erau dispersate ca piesele nearanjate dintr-un puzzele.
… Si acum mai am probleme cu puzzlul care la orice vibratie fina sa „cutremur”; dar e acolo, il vad si nu trebuie decat sa mi-l insusesc.
Prezentarea cursului a fost in afara regulilor de marketing – atatea cat stiu eu- dar asta iarasi mi-a placut.
Mi-e mi-a placut foarte mult modul atipic, neconventional in care s-a desfasurat cursul.
Abia astepta sa ne revedem la Bootcamp.
Spor in toate, Corina
MURESAN EMIL – mediator
Va multumesc pentru timpul petrecut cu noi, cu mine. Este cu folos pentru mine. Mi-a placut discursul clar, expunerea calma, concentrata, cu farmec… E drept ca si tema expunerii este frumoasa…
No Comments
Sorry, the comment form is closed at this time.