CE ESTE YOGA ?

Yoga este o tradiţie spirituală extrem de complexă, care are o istorie de mai mult de cinci mii de ani, o literatură foarte bogată şi o cuprindere exhaustivă.

Yoga este ceea ce în mod tradiţional numim “învăţătura eliberării”. Cu toţii căutăm, mai mult sau mai puţin conştient să ne eliberăm de noţiunea limitată a ceea ce suntem sau, mai bine zis, a ceea ce credem în mod obişnuit că suntem. În general, ne identificăm cu corpul nostru fizic, cu mintea noastră, cu posesiunile sau cu relaţiile noastre, reunind toate acestea în ceea ce denumim în mod normal “viaţa mea”. Aceste obişnuinţe mentale nu conţin decât umbre ale adevărului din noi înşine şi sunt cele care ne adâncesc şi mai mult în necunoaştere şi ignoranţă.

Yoga propune o introspecţie profundă care are ca rezultat aflarea Adevărului. Cu toţii credem că ne cunoaştem cel puţin într-o oarecare măsură, dar oare nu este aceasta o iluzie? Dacă ne-am putea cunoaşte în proporţie de cel puţin 50% credeţi că am mai suferi de pe urma problemelor de la serviciu sau din familie? Dimpotrivă, am afla că suntem nemuritori, că suntem fiinţe supraconştiente şi atotputernice şi am găsi sursa eternei fericiri.

Yoga autentică implică o confruntare cu misterele fascinante ale propriei noastre naturi microcosmice, cu eternele întrebări: Pentru ce m-am născut şi de ce? De unde vin? Pentru ce trăiesc? Ce se va petrece cu mine după moarte? Cine sunt eu cu adevărat?

Yoga induce forţa şi energia de a ne depăți limitările şi, mai mult decât atât, de a transcende condiţia umană şi a ne revela natura divină, Sinele Divin din noi înşine (Atman).

Yoga este o ştiinţă a nemuririi care permite prin metodele sale conştientizarea deplină a diferitelor aspecte ale fiinţei umane, folosirea înţeleaptă a tuturor potenţialităţilor latente existente în noi, înlăturarea limitărilor datorate ego-ului, adâncirea cunoaşterii de sine şi atingerea nemuririi.

Yoga urmăreşte cunoaşterea directă, nemijlocită a adevărului ultim (”Tu ești Conștiința Unică – Dumnezeu !”) cu privire la fiinţa umană, existenţă, univers.

Yoga conduce la extaz (samadhi). Deşi prezent în vocabularul oricărei limbi, fiind deseori folosit în limbajul familiar, cuvântul extaz desemnează o stare accesibilă unui număr foarte mic de oameni. A trăi extazul înseamnă a fi în consonanţă deplină cu energiile benefice din univers. Prin atingerea stării de samadhi sau extaz plenar, yoghinul are confirmarea desăvârşirii sale, în care survine contopirea inefabilă a esenţei sale ultime cu esenţa ultimă Macrocosmică universală, Dumnezeu, apare conștientizarea identității cu Sursa (Dumnezeu).

Yoga este o stiinta care ne invata  metoda unirii Sinelui Individual (Jivatma) cu Sinele Suprem Nemurilor (Atman).  Scopul  acestei  stiinte este de a slăbi / anihila cele cinci suferinte care sunt: Ignoranta, Egoismul, Simpatiile, Antipatiile si Instinctul de conservare.

Practicarea caii Yoga implica exercitii fizice, repiratie ritmica si meditatiile.

In decursul mileniilor, Yoga a evoluat, adeptii sai au descoperit metode care  au un efect benefic  asupra sanatatii. In scripturi exista texte care descriu aceste metode.

Yoga  ofera forță si iluminare dar si o experienta placuta. Aceasta invigoreaza simturile si imbunatateste modul de viata.

 

CHAKRELE

In  Sistemul Energetic Uman  exista Chakrele. O chakra inseamna un centru de energie spirituala, deci “Chakrele” sunt vortexuri de energie concentrata.

Functionarea chakrelor afecteaza modul nostru de a fi si de a ne trai viata.

In corp avem sapte chakre principale care sunt dispuse de-a lungul coloanei vertebrale si sunt legate prin trasee  importante numite: “IDA”, “PINGALA” SI “SUSHUMNA”.

Ele sunt plasate in acest mod deoarece  fiecare chakra este in legatura cu un anumite organe, glande  sau  un plex nervos. Cele sapte chakre  functioneaza  in interrelatie.

 

KUNDALINI

Kundalini numita si “PUTEREA SARPELUI”, deoarece este asimilata cu un sarpe incolacit la baza coloanei vertebrale. Kundalini  este  Energia Vitala, legătura noastră cu Infinitul, o reflexie în ființa noastră a energiei supreme Parașakti / Spanda (sau Sfântul Duh cum este ea cunoscută în creștinism).

Ea este  ENERGIA DIVINA COSMICA din ființă și se găsește, pentru marea majoritate a oamenilor, într-o stare latentă, potențială, la baza coloanei  vertebrale, la nivelul primei chakra-e. Unul dintre obiectivele principale ale practicii spirituale este trezirea completă (pentru că la început se va petrece o trezire parțială) și ascensionarea energiei Kundalini de-a lungul coloanei vertebrale, până desupra creștetului capului, la nivelul celei de-a 7-a chakra-e. Când acest lucru se petrece, conștientizăm (ne reamintim ceea ce am fost tot timpul) identitatea cu Sursa (Dumnezeu).

Putem trăi stări de conștiință înalte și fără trezirea (permanentă) a energiei Kundalini, însă nu poți stabiliza nicio trăire fără să trezești această energie.

 

PRANAYAMA

PRANAYAMA vine de la cuvantul: PRANA care inseamna respiratie si AYAMA care inseamna control.
Respiratia este fundamentala pentru viata umana. Noi respiram din clipa in care ne-am nascut si incetam sa respiram in clipa in care murim.

Respiratia constituie cea mai elementara dintre formele de  hranire. Cand respiram introducem in organism un amestec de gaze, in special oxigenul  necesar alimentarii celulelor  noastre  precum si o energie numita: PRANA.
Prana hraneste  sistemul energetic uman, ea este dirijata pentru a construi, purifica si intari sistemul energetic uman.

 

MEDITATIA

Meditatia urmeaza concentrarii, Concentrarea se contopeste cu meditatia. Concentrarea mentine mintea asupra unui singur obiect distinct.

Meditatia deschide usa mintii spre cunoasterea intuitiva si spre multe puteri psihice. Prin meditatie poti obtine tot ceea ce doresti.

Rodul meditatiei este SAMADHI. Samadhi este starea supraconstienta, unde yoghinul dobandeste cunoasterea supramentală sau suprasenzoriala.

Acum  Sinele Individual se uneste cu Sinele Suprem.

 

sursa: ipedia.ro