Eckhart Tolle – Cum am devenit invatator spiritual

Posted by on Ian 31, 2014

Eckhart Tolle – Cum am devenit invatator spiritual

 

ECKHART TOLLE este considerat unul dintre cei mai originali si mai inspirati calauzitori spirituali ai timpului nostru. S-a nascut în Germania, unde si-a petrecut primii 13 ani din viata. Dupa ce a absolvit Universitatea din Londra, a devenit cercetator si indrumator la Universitatea Cambridge. La 29 de ani, in urma unei transformari spirituale profunde, vechea sa identitate a fost literalmente dizolvata, si viata i s-a schimbat radical. Urmatorii ani si i-a dedicat intelegerii, integrarii si aprofundarii acestei transformari, care a marcat inceputul unei intense calatorii interioare.

Eckhart Tolle nu s-a aliniat niciunei traditii sau religii, dar nici nu a respins vreuna. Invataturile sale transmit un mesaj simplu si in acelasi timp profund, cu claritatea si simplitatea vechilor maestri spirituali: exista o cale catre eliberarea de suferinta si dobandirea pacii interioare. In prezent, calatoreste mult, raspandindu-si invataturile in toata lumea. Din 1996, locuieste in Vancouver, Canada.

 

Cum am devenit invatator spiritual

Trecutul nu-mi foloseste prea mult si rareori ma gandesc la el; cu toate acestea, as vrea sa va spun pe scurt cum am ajuns sa fiu invatator spiritual.

Pana la varsta de 13 ani, am trait intr-o stare aproape continua de anxietate, intrerupta de perioade de depresie suicidala. Acum am sentimentul ca vorbesc despre o viata anterioara sau despre viaaa altei persoane.

Intr-o noapte, la putin timp dupa ce implinisem 29 de ani, m-am trezit spre dimineata cuprins de un sentiment de panica totala. Ma mai trezisem de nenumarate ori inainte cu acest sentiment, dar de data asta era mai intens ca niciodata. Linistea noptii, contururile vagi ale mobilei in camera intunecata, zgomotul indepartat al trenului care trecea pe langa casa mea – totul parea atat de strain, de ostil si de lipsit de orice sens, incat mi-a produs o aversiune profunda fata de lume. Cel mai odios lucru era, totusi, propria mea existenta. Ce rost avea sa continui aceasta lupta permanenta?

Simteam cum o profunda dorinta de autodistrugere, de nonexistenta devine mult mai puternica decat dorinta, instinctiva, de a continua sa traiesc.

Eu nu ma mai pot suporta pe mine insumi”. Acesta era gandul care contiunua sa se deruleze in mintea mea. Apoi, dintr-o data, am sesizat ciudatenia lui. „Sunt eu o Fiinta sau doua? Daca cu nu ma mai pot suporta pe mine insumi, atunci trebuie sa existe doua fiinte in mine: «eu» si «mine insumi», cu care «eu» nu mai pot trai”. „Poate ca”, m-am gandit eu, „numai una dintre ele este reala”.

Am fost atat de uimit de aceasta stranie descoperire, incat mintea mea s-a oprit in loc. Eram perfect constient, dar nu mai aveam ganduri. Apoi m-am simtit atras in ceea ce semana cu un vartej de energie. La inceput a fost o miscare lenta, care apoi s-a accelerat. Am fost cuprins de o frica intensa, si corpul meu a inceput sa tremure. Am auzit cuvintele „nu te impotrivi” ca si cum ar fi venit de undeva din pieptul meu. Simteam ca sunt tras intr-un gol. Ma simteam ca si cum golul se afla mai degraba in mine decat in afara mea. Dintr-o data, nu a mai existat nici urma de frica si m-am lasat sa alunec in acel gol. Nu imi amintesc ce s-a intamplat dupa aceea.

Am fost trezit de ciripitul unei pasari din fata geamului meu. Nu mai auzisem pana atunci un asa sunet. Aveam inca ochii inchisi si am avut imaginea unui diamant pretios. Da, daca un diamant ar putea scoate un sunet, asa ar suna. Am deschis ochii. Primele raze ale soarelui treceau prin draperii. Fara sa ma gandesc, am simtit, am stiut ca este infinit mai multa lumina decat ne dam noi seama. Acea lumina blanda filtrata de draperii era iubirea insasi. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. M-am ridicat si m-am plimbat prin camera. Am recunoscut camera si mi-am dat seama ca niciodata nu o vazusem cu adevarat pana atunci. Totul era proaspat si pur, ca si cum tocmai ar fi fost creat. Am luat in maini diferite lucruri, un creion, o sticla goala, minunandu-ma de frumusetea si viata care izvorau din ele.

In ziua aceea m-am plimbat prin oras cuprins de o uimire profunds fata de miracolul vietii pe Pamant, ca si cum tocmai as fi venit pe lume. In urmatoarele cinci luni, am trait intr-o stare de pace si fericire profunde si neintrerupte. Dupa aceea, ea s-a diminuat intru catva in intensitate sau poate ca asa mi s-a parut mie, pentru ca a devenit starea mea naturala. Puteam sa functionez normal in lume, desi mi-am dat seama ca, orice as fi facut, nu as mai fi putut adauga nimic la ceea ce aveam deja.

Stiam, desigur, ca mi se intamplase un lucru extrem de important, dar nu il intelegeam complet. Abia peste cativa ani, dupa ce am citit texte de spiritualitate si am petrecut mai mult timp cu o serie de maestri spirituali, am realizat ca toti cautau ceea ce mie mi se intamplase deja. Am inteles faptul ca presiunea intensa a suferintei din noaptea aceea trebuie sa fi fortat constiinta mea sa se retraga din identificarea cu sinele nefericit si extrem de anxios, care este, in ultima instanta, o fictiune a mintii. Aceasta retragere trebuie sa fi fost atat de completa, incat acel sine fals, plin de suferinta, s-a prabusit imediat, ca atunci cand scoatem un dop dintr-o jucarie gonflabila. Ceea ce a ramas a fost natura mea adevarata ca existenta continua: constiinta in starea ei cea mai pura, inainte de identificarea cu forma. Mai tarziu am invatat sa ma cufund in acea lume interioara atemporala si fara de moarte, pe care o percepusem initial ca pe un gol, si sa raman complet constient. Am trecut prin stari de o indescriptibilă fericire si sfintenie, fata de care chiar si experienta initiala pe care tocmai am descris-o paleste. A venit un moment cand, pentru o vreme, am ramas fara nimic in plan fizic. Nu aveam relatii sociale, casa, loc de munca, identitate sociala definita. Am petrecut aproape doi ani stand in parc pe banci, in betia celei mai intense fericiri.

Dar chiar si cele mai frumoase experiente vin si pleaca. Prin comparatie cu orice experienta, probabil ca fundamental este sentimentul pacii, care nu m-a mai parasit de atunci. Uneori este foarte puternic, aproape palpabil, incat il pot simti si altii. Alteori este undeva in fundal, ca o melodie indepartata.

Mai tarziu, oamenii veneau din cand in cand la mine si imi spuneau: „Vreau si eu ceea ce ai tu. Poti sa-mi dai si mie sau sa-mi arati cum sa-l obtin si eu?”. Iar eu raspundeam: „Ai deja acest lucru. Dar nu-l poti simti pentru ca mintea ta face prea mult zgomot”. Acest raspuns s-a transformat mai tarziu in cartea PUTEREA PREZENTULUI. inainte sa-mi dau seama, aveam din nou o identitate exterioara. Devenisem un invatator spiritual.

 

preluat de pe apastructurata.blogspot.ro